Doamnele din veacul al XII-lea – Partea I

Mai mult decât alte cărţi de istorie aceasta reflectă interesele intelectuale ale momentului. Este un text scris în mare parte pentru plăcerea publicului, un text ce se vrea citit. De aceea Georges Duby abordează un subiect care ar putea interesa nu numai specialiştii evului mediu, dar şi un număr mare de persoane cu interese dintre cele mai diverse. Probabil, o astfel de carte nu ar fi cu putinţă în absenţa mişcării feministe, crescândă în ultimele decenii.

Dacă primul obiectiv este cel de a atrage cât mai mulţi cititori, un al doilea, la fel de însemnat, este de a propune noi interpretări ale unor texte bine cunoscute. Istoricul poate înlătura unele confuzii generate de avântul unor oameni de litere, prea puţin atenţi la contextul istoric. De pildă, G. Duby ne oferă o imagine mai adecvată despre schimbul de scrisori dintre Abelard şi Heloise. E suficient să aflăm că a scrie scrisori nu înseamnă acelaşi lucru azi ca în veacul al XII-lea. Existau nişte forme rigide, convenţionale, tot ceea ce se scria era destinat unei lecturi cu voce tare, în faţa unei audienţe, şi neapărat trebuia să aibă valenţe moralizatoare. De asemenea, istoricul poate îngusta sfera interpretărilor posibile. El atrage atenţia că avem de-a face, în acea perioadă, cu lucrări scrise de bărbaţi, pentru bărbaţi, cu bărbaţi în rolurile principale.

Un element specific al cărţii acesteia este faptul că autorul îşi precizează de la bun început care sunt limitele întreprinderii sale, ce poate fi cunoscut şi ce rămâne în stadiul de presupunere sau pur şi simplu un mister nedezlegat. Duby ne avertizează că rămâne intenţionat în zona celor ştiutori de carte şi că nu poate afla decât foarte puţine lucruri. Nu despre viaţa femeilor din secolul al XII-lea, ci doar despre doamnele acelui timp. Observăm dorinţa istoricului de a-şi delimita subiectul cercetării, limitele cunoaşterii istorice, izvoarele folosite şi tipul interpretării. Suntem anunţaţi despre faptul că va utiliza în principal surse literare, că nu-l interesează atât veridicitatea textului cât imaginea despre credinţele obişnuite ale vremii pe care acestea le reflectă. Asemănarea cu metoda lui Marc Bloch din Regii taumaturgi este evidentă. Deosebirea majoră este că Duby e mai realist în privinţa concluziilor ce pot fi deduse. Bloch îşi propunea  refacerea mentalităţii comune a omului de rând, lucru dificil de aflat, Duby se resemnează, explicând că poate fi desluşit doar felul în care cei învăţaţi (în principal oamenii bisericii) îşi făceau o imagine despre lume.

În general, a scrie despre gândurile oamenilor, fie că sunt personalităţi singulare, fie că e vorba de mentalităţi colective, este un lucru dificil, de multe ori în contradicţie cu cerinţele obiectivităţii. În acelaşi timp, tendinţa de a cerceta mentalităţi e proprie unui anume gen de scriere a istoriei, gen ce cuprinde atât opera lui M. Bloch, cât şi pe cea a lui Duby.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s