Memoria şi puterea de judecare

Nu toate lucrurile bune vin împreună. Uneori pur şi simplu se exclud reciproc şi nu le putem obţine simultan. Alteori, lucruri valoroase sunt compatibile, dar se împiedică reciproc: cu cât creşte unul, cu atât se umbreşte celălalt. Ca şi când ar fi doi copaci care cresc prea aproape unul de altul şi concurează pentru lumina soarelui.

Ipoteza pe care o propun este următoarea. Între memorie şi puterea de judecare există o concurenţă puternică. Iar dacă lucrurile stau aşa, realitatea asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Dacă obişnuiam să facem paradă cu capacitatea de a înmagazina şi reproduce cu fidelitate, asta s-ar putea să vină în dauna capacităţii noastre de analiză şi reflecţie.

Exersarea memoriei (pentru care se depune, din păcate, atâta trudă în şcoala românească) oferă sentimentul de siguranţă al „călătoriei pe cărări bătătorite” şi descurajează investigaţia critică, reflexia, capacitatea de a pune sub semnul întrebării obişnuinţe ale gândirii, înţelegerea, adică, într-o expresie, puterea de judecare. A exersa puterea de judecare înseamnă a privi acelaşi lucru din numeroase unghiuri, a-l descrie în diverse formule, a folosi expresii diverse pentru a-l caracteriza. Or, memoria, oricât de utilă ne-ar fi în diverse situaţii, face exact opusul: reflectă cu fidelitate, ne ţine aproape de ceea ce ştim deja. Puterea de judecare pusă la lucru înseamnă concentrarea pe conţinut şi structură, o memorie foarte bună este proiectată să fie centrată pe formă.  Tensiunea dintre puterea de judecare şi memorie este atât de mare pe cât este distanţa între întrebarea Ce este? şi întrebarea Cum este?

Alte valori care se umbresc reciproc: viaţă de familie şi carieră, viteză de reacţie şi atitudine reflexivă, atenţie la detalii şi viziune strategică, o casă plină de copii şi mult timp liber pentru citit, agresivitate de atacant şi calmul unui fundaş central, forţă fizică excepţională şi fineţe de bijutier. Fiecare poate să-şi facă, bineînţeles, lista lui. O aştept la comentarii.

Morala? O viaţă bună nu înseamnă însumarea tuturor lucrurilor bune. Pentru simplul fapt că mare parte dintre ele sunt incompatibile. Deci, trebuie să facem alegeri. Libertatea de a face alegeri devine astfel vitală pentru condiţia umană.

Anunțuri

15 gânduri despre „Memoria şi puterea de judecare

  1. începuseși bine…

    dar greșești, pentru că memoria te poate ajuta să gândești cum nici nu te aștepți. mai ales că deja ai totul înregistrat, înmagazinat, gata de a fi folosit atunci când este nevoie de informație.

    memoria și capacitatea de a judeca sunt într-adevăr lucruri diferite, însă nu sunt antagonice, incompatibile, etc. dimpotrivă. chiar merg mână-n mână.

    apoi, faci afirmația „Alte valori care se umbresc reciproc: viaţă de familie şi carieră, viteză de reacţie şi atitudine reflexivă, atenţie la detalii şi viziune strategică, o casă plină de copii şi mult timp liber pentru citit, agresivitate de atacant şi calmul unui fundaş central, forţă fizică excepţională şi fineţe de bijutier.“

    dă-mi voie să-ți spun că nu e nimic mai greșit (cu excepția primei asocieri). am impresia că ești doar la începutul vieții. dacă greșesc, atunci consider că a fost cam greu pentru tine să faci mai multe lucruri…

    numai bine.

    • Nu pretind că memoria şi puterea de judecare sunt invers proporţionale. Ci să sunt operaţiuni mentale atât de diferite încât pot intra în concurenţă şi chiar se întâmplă acest lucru. Ele răspund unor interese cognitive distincte. De fiecare dacă când suntem porniţi să acumulăm un bagaj de cunoştinţe apare un cost de oportunitate (un concept drag economiştilor). Adică înmagazinăm informaţii, de obicei gata făcute, produse, gândite de alţii, dar nu ne putem concentra, simultan, să supunem aceste informaţii examenului critic. A investiga cercetător e o operaţiune care poate fi făcută doar când am încetat să mai acumulăm.
      De foarte multe ori pentru a gândi perspective noi chiar avem nevoie să ne debarasăm de foarte multe lucruri deja ştiute. Să le disecăm, să propunem ipoteze, să punem la îndoială afirmaţii – adică operaţiuni ce apar atunci când judecâm şi sunt umbrite când doar memorăm.

      Un alt exemplu: să ne concentrăm asupra detaliilor, înseamnă să vedem în amănunt dacă răspunsul e corect; viziunea strategică presupune să aflăm dacă întrebarea e corectă. Nu poţi decât alternativ să vezi pădurea şi copacii, cam asta încerc să demonstrez. Nu înseamnă că pădurea este mai importantă decât copacii, sau invers.

      Cât despre ultima remarcă, sesizez o uşoară confuzie între ideile exprimate şi persoana care le exprimă. Acest blog este unul de idei. Nu are de-a face cu persoane.

      • nu am apucat să mai citesc ce ai scris și ce s-a scris aici și nici să îți răspund la cele scrise de tine.

        am să îți răspund doar la ultima remarcă din comentariul de mai sus „Acest blog este unul de idei. Nu are de-a face cu persoane.“: ideile reprezintă unul dintre produsele oamenilor. se împart în proprii și induse, dar toate provin dintr-o minte umană.

      • hai că am mai citit câte ceva, dar prima impresie se adâncește: „Adică înmagazinăm informaţii, de obicei gata făcute, produse, gândite de alţii, dar nu ne putem concentra, simultan, să supunem aceste informaţii examenului critic.“

        a generaliza incapacitatea ta (sau a altcuiva) de a înmagazina ca un robot tot ce aude și vede este o mare greșeală.

        pot spune cu aceeași siguranță că pentru a înmagazina ceva trebuie să supui acea informație examinării. altminteri nu ești decât un/o robot/boată. mai mult, te dai de gol că nu ești capabil/ă să elaborezi un raționament propriu.

    • Mulţumesc pentru comentariu. Îmi dă posibilitatea să detaliez unele aspecte pe care se pare că nu le-am clarificat suficient.
      Mai întâi, eu am afirmat că „O viaţă bună nu înseamnă însumarea „tuturor” lucrurilor bune”. Sunt de acord însă că lucrurile bune din viaţa noastră o fac să fie bună. Atâta doar că aceasta nu poate să conţină „toate” lucrurile bune. Accentul cade pe necesitatea de a alege pentru a duce o viaţă bună.
      Unele dintre lucrurile bune se exclud reciproc (un exemplu: o viaţă activă, de om politic implicat, poate însemna un lucru foarte bun pentru tine şi ceilalţi, dacă îţi faci treaba cu simţ de răspundere; a avea o gospodărie frumoasă, cu multe animale, mulţi copii, o casă mereu deschisă oaspeţilor, într-o zonă liniştită de munte, de care să te ocupi cât este ziua de lungă, este iarăşi un lucru bun pentru tine şi cei apropiaţi. Nu poţi însă să alegi unul dintre aceste stiluri de viaţă decât în detrimentul celuilalt).
      Alteori, unele lucruri bune nu sunt incompatibile, dar se concurează reciproc. Bunăoară, dacă investeşti multă energie în a cânta la pian şi a te perfecţiona ca arhitect s-ar putea să nu reuşeşti să pătrunzi nuanţele filosofiei antice şi nu vei stăpâni bine greaca veche. Sau dacă te preocupi să înveţi foarte bine multe limbi străine şi ai o slujbă care presupune foarte multe deplasări în străinătate s-ar putea să pierzi multe ore importante pe care le poţi folosi pentru a-ţi educa cei trei copii.
      Memoria şi puterea de judecare sunt şi ele într-un asemenea raport de concurenţă reciprocă. Chiar cred că trebuie să renunţi o vreme la a mai înmagazina lucruri gata gândite de alţii pentru a avansa în operaţiunea de a gândi tu însuţi, cu propria minte. Memoria rămâne importantă, e un lucru bun, dar în anumite circumstanţe concurează un alt lucru bun şi de dorit: puterea de judecare.
      În al doilea rând, felicitări pentru site-ul tău. Emană optimism şi asta e un lucru rar pe la noi, care trebuie încurajat.

      • Eu sunt de parere ca memoria si puterea de judecata merg cateodata mana in mana, si altadata se anuleaza.
        De ce zic asta?
        Pentru ca de exemplu daca dai de o problema, judecata ta te duce in primul rand in trecut si cauta in memorie experiente asemanatoare si rezolvarea de atunci. Dar, memoria este anulata in momentul in care acea rezolvare a problemei a fost dezastruoasa in trecut, sau nu ai mai trecut prin asemenea experiente. Si atunci clar ca puterea de judecata a omului preia primul plan si fiecare gaseste rezolvarea care o crede mai buna.

        Eu sunt de parere ca puterea de judecata e mult mai importanta decat memoria cand vine vorba de o cumpana a vietii.
        Nu am fost si nu o sa fiu vreodata de acord cu afirmatiile de genul: „las ca am mai trecut prin asa ceva si stiu mai bine”. Un exemplu concret; o fosta prietena de-a mea care avea o mare temere de o relatie serioasa, din cauza unei experiente trecute de-a ei. In opinia mea, niciodata o experienta nu se repeta in viata unui om. Totul e relativ: timpul, locul, modul in care s-a desfasurat actiunea, persoanele etc.
        Intotdeauna am incurajat gandirea dinamica, judecata la rece. La oricine ii explic cand imi cere un sfat cand e vorba de o problema:
        „nu te baza pe trecut si gandeste-te in felul urmator: imagineaza-ti ca iesi din corpul tau si te privesti cum incerci sa rezolvi problema. Si apoi din exterior gandeste-te ce se va intampla daca rezolvi problema in felul in care ai gandit ca e bine. Exact ca si cum ai fi la TV: tu canti pe scena, si in acelasi timp tu esti in juriu. Vezi apoi daca iti place cum ai cantat. Daca nu esti satisfacut de rezultat, mai cauta. E vorba de o transpunere, de jocul imaginatiei.”

        Si apropo de site; iti multumesc si chiar cred ca o sa pot schimba cat de cat gandirea omeneasca. Oamenii sa isi deschida ochii dupa ce citesc si sa inceapa sa se dezvolte.
        Poate sunt doar un prost optimist dar imi place sa cred in ideea de 1+1=2, 2+2=4. Adica o persoana citeste ce am scris si considera de valoare un articol, o sa incerce sa fie mai bun, apoi o sa recomande altei persoane chestia asta. Apoi amandoua o sa recomande altor persoane, si asa mai departe. Intelegi ideea 🙂

    • „Parerea mea e ca suma lucrurilor bune = o viata buna
      Eu merg pe ideea ca daca fac doar lucruri cu care eu ma simt confortabil si imi aduc satisfactie (adica lucruri sau evenimente bune in viata mea) pot fi fericit.“

      adică, dacă tu te simți confortabil furând sau înșelând sau îți aduce satisfacție uciderea vecinului, înseamnă că poți să fii fericit și că ai o viață bună… foarte interesant!!!

      • Si… de unde deductia asta? Nu am zis ca ma bucur daca moare capra vecinului, dar nici ca as fi trist. Pe mine sincer nu ma intereseaza ce se intampla in vietile altora. Adica, daca tie domnule razvratit iti moare capra, eu nu ma simt mai fericit sau mai implinit cu nimic. Pentru ca nu ma influenteaza aceasta problema a ta, sunt indiferent.
        Mie nu mi se pare normal sa fur sau sa insel, cum ziceai mai sus, si nu am zis niciodata asa ceva. Dar ca lamurire, lucruri bune pentru mine inseamna: sa imi permit sa ma duc la sala sa fac sport, sa am profit cat mai bun din afacerea ce o conduc, sa am o relatie sentimentala care sa mearga din foarte bine inspre excelent… Asta ma face fericit.
        Furaciunea, inselaciunea si uciderea nu vad cum ar putea sa il faca pe un om fericit, decat daca acel om e instabil psihic 🙂

  2. După mine „prost optimist” e o contradicţie în termeni. Optimismul anulează prostia; presupune că visezi la şi aştepţi o lume mai bună şi asta e un lucru colosal. E important să avem încredere în noi înşine şi în ceilalţi şi să ne ducem visele la îndeplinire (sugerez vizionarea filmului Tangled pentru a ne reaminti asta).
    Pe de altă parte profit de comentariul tău pentru a ridica o posibilă problemă în legătură cu subiectul textului iniţial. De multe ori căutăm în memorie experienţe trecute pentru a face faţă unor noi provocări. Dacă experienţele sunt negative, am înţeles, avem o motivaţie să căutăm noi rezolvări. Dar dacă experienţele au fost pozitive? Ne împiedica vechile succese să progresăm? Să găsim soluţii şi mai bune?

    • Dupa cum ziceam, totul este relativ. O experienta trecuta nu se repeta niciodata, ci doar se aseamana cu o noua provocare.
      Eu ma refeream in general la gandirea omului, si nu la modul corect de a progresa intelectual. Pur si simplu asa e programat creierul uman, si omul fiind mai lenes sa gandeasca, mai bine incearca sa repete o rezolvare pozitiva din trecut, chiar daca exista marja de eroare. Deci uneori vechile succese chiar impiedica omul sa mai progreseze. Este un fapt neinteles de multe ori de oameni ca exactitatea (exemplu: ai o piesa stricata la masina, mergi la mecanic si o schimbi, si la fel o sa fie schimbata piesa aia de cate ori se strica; nu o sa se schimbe niciodata modul de a schimba piesa) nu e egala cu relativitatea (exemplul il ai din comentariul precedent in care iti ziceam de prietena aceea). Si de aici aceasta bariera in a pune mintea la contributie cand e vorba de ceva.
      Sunt total de acord cu ideea de a gasi solutii noi pentru oricare provocare iti daruieste viata, dar mai sus vroiam sa subliniez exact ce se intampla in mintea omului de cele mai multe ori in astfel de momente.
      Si cu asta banuiesc ca am ajuns la un punct comun in dicutie. Intotdeauna mi-au placut aceste discutii constructive. Vreau sa iti multumesc pentru acest dialog pozitiv :).

      Si ca tot ziceai de Tangled, iti zic eu un film ce cu siguranta o sa iti sporeasca motivatia si optimismul in orice activitate intreprinzi. Se numeste „The pursuit of happyness”. Intentionat am scris „happYness”. O sa intelegi din film. Este un film biografic a unui om ce a ramas cu un copil pe strazi, parasit de sotie, fara bani, dar cu motivatia necesara pentru a avea o viata cat se poate de buna pentru el si fiul lui. Filmul e din fapte reale. Nu iti zic mai mult sa nu iti stric placerea de a urmari filmul. O sa vezi ce poate sa faca un om daca are vointa. Rolul e interpretat de Will Smith.
      http://www.youtube.com/watch?v=_xcZTtlGweQ – trailer
      http://en.wikipedia.org/wiki/Chris_Gardner – el e cel ce a trecut prin toate aceste probleme si care s-a gandit ca ar ajuta multa lume daca si-ar spune povestea vietii intr-un film.

      Cred ca am vazut filmul de vreo 3 ori si nu ma satur sa il vad. Imi sporeste optimismul si motivatia de fiecare data cand revad filmul.

  3. Pingback: Software şi hardware, idei şi persoane | exoligu

  4. Îmi plac oamenii răzvrătiţi, pentru că sunt în stare să nu fie de acord şi astfel provoacă apariţia unor noi idei. Adică, mulţumesc pentru comentarii.

    Încă o analogie care ar putea să clarifice ce anume vreau să spun atunci când pretind că memoria şi puterea de judecare sunt distincte şi, mai mult, că se împiedică reciproc, uneori. Să presupunem că a memora este asemănător cu a juca badminton, iar a judeca cu a juca tenis de câmp. Nu poţi spune că tenisul de câmp este mai important decât badmintonul. Nici că cineva care joacă tenis nu poate juca badminton sau viceversa (sunt însă mai mulţi cei care joacă badminton decât cei care joacă tenis; s-ar putea ca acesta din urmă să ne solicite mai tare; merită să reflectăm la asta; cred că se aplică şi puterii de judecare în raport cu memoria).
    Însă, cu cât devenim jucători mai buni de badminton învăţăm să ne folosim încheietura mâinii şi adoptăm un anume tip de lovitură. Această obişnuinţă este catastrofală pentru tenisul de câmp unde încheietura mâinii trebuie să fie rigidă.
    Cam la fel este şi cu memoria şi judecata: cu cât devenim mai buni la a prelua idei gata făcute de alţi şi a le livra mai departe, cu atât riscăm să ne folosim mai puţin judecata.
    În textele scrise pe acest blog, încerc nu să reproduc ideile altora (evident că sunt influenţat de foarte multe idei obţinute prin contactul cu oameni, cărţi şi net), ci să gândesc cu mintea mea. În paralel, îmi exersez memoria reţinând versurile lui Rammstein. Iar timpul meu este limitat: cu cât i-aş acorda mai multă importanţă lui Rammstein, cu atât aş avea mai puţin timp pentru blog. La asta se referă costul de oportunitate. Alegem una sau alta, nu le putem avea pe amândouă în acelaşi timp. Mai ales dacă sunt diferite, dacă presupun operaţii mentale diferite. Distincţiile sunt importante!

    • Raționamentul tău pleacă de la o analogie aleatoare, astfel concepută pentru a obține rezultatul dorit. (un sfat: nu toți oamenii sunt bătuți în cap, iar unii vor refuza orice dialog dacă îi vei trata în continuare ca pe marea masă)

      Vom presupune că memoria este asemănătoare fierului, iar judecata asemănătoare oțelului. Se știe că nu se poate obține oțel fără fier.

      Referitor la Rammstein și blog, iarăși te blochezi în rezultat și folosești datele problemei peentru a te ajuta să obții ceea ce vrei să demonstrezi. De fapt, se pare că asta este una dintre metehnele tale…
      Nu te oprește nimeni să asculți Rammstein în timp ce scrii pe blog. Sau invers: să asculți Rammstein și să scrii pe blog.

  5. Pingback: Sunt utile analogiile într-un discurs argumentativ? | exoligu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s