Hermann Hesse – Gertrud – Sau despre ceea ce este și ceea ce trăiește un om

Ceea ce este și ceea ce trăiește un om pentru sine, cum devine om și cum crește, cum suferă și cum moare – toate astea nu pot fi povestite. Știu, lista vă pare incompletă. Cum rămâne cu cum iubește un om? A omis Hesse acest aspect ? Tocmai într-o carte dedicată iubirii? Nu. Iubirea e componenta esențială, se regăsește în toate astea. Fără iubire nu suntem, nu trăim, nu creștem, nu suferim, nu murim. Fără iubire nu suntem. Și atunci nu mai este nimic de povestit. O viață fără iubire nu merită povestită, o viață plină de iubire nu poate fi povestită.

Ceea ce este și ceea ce trăiește un om pentru sine, cum devine om și cum crește, cum suferă și cum moare – toate astea nu pot fi povestite. Aceasta mi se pare fraza-cheie a cărții. Hesse este genial tocmai pentru că poate povesti toate astea. În cărțile sale personajele prezintă o viață de om în întreaga sa complexitate. Descumpănirile, întâlnirile cu oameni care-ți schimbă destinul, îndrăgostelile din prima tinerețe, accidentele, bucuria creației, constrângerile educației formale, dezamăgirea, succesul și neajunsurile sale, reînnodarea relației cu părinții, prietenia, pierderea celor dragi,  reflecția, disperarea ce împinge la sinucidere, iubirea neîmpărtășită, iubirea timidă, iubirea pe care toți ceilalți o recunosc dintr-un singur schimb de priviri. Despre asta e vorba în Gertrud. Adică despre o viață de om, plină de iubire. Care nu poate fi povestită. Și pe care Hesse reușește totuși s-o surprindă și să ne-o ofere. În toate nuanțele sale.

Caracteristica principală a scrierilor lui Hesse, pentru care cărțile sale îmi sunt atât de dragi, e că descrie cu atât de multe nuanțe. Nimic nu e simplu și în alb-negru, nu e doar bun sau rău, plăcut sau distrugător. Amestecul real al vieții, filtrat de un intelect ager și o sensibilitate peste medie (căci așa sunt personajele lui Hesse), e zugrăvit într-un tablou în care culorile sunt într-un continuu amestec.

Hesse știe că lumina și întunericul sunt într-o frățească armonie, că suferința și pacea sunt ritmuri și energii și părți ale aceleiași mari muzici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s