Hermann Hesse – Peter Camenzind – Destulă viață și destulă moarte pentru a fi ascultat

Cu abilitatea de a reda cu exactitate desfășurarea unei acțiuni nu am fost înzestrat. Uneori, chiar am constatat o ușoară invidie (deși sentimentul îmi este aproape străin) ascultând relatări pline de detalii ale unui film vizionat sau ale unei cărți citite. Recunosc, îmi face plăcere să ascult astfel de povestiri, mai ales când sunt rostite de persoane dragi mie, dar nu reușesc și nici nu-mi propun să pot face eu însumi acest lucru.

O carte citită îmi rămâne în minte (și cu atât mai mult la inimă) dacă îmi atrage atenția prin lansarea unor idei interesante. Pe care, într-un fel sau altul, și eu le-am gândit. Sau mi-ar fi plăcut să le gândesc. Sau pe care sigur le-aș fi gândit dacă viața m-ar fi proiectat pe alte cărări, dacă experiențele și trăirile mele ar fi fost înscrise pe alte coordonate. Altfel spus, îmi plac mai ales cărțile în care îmi recunosc gândurile. De asta îmi place cu deosebire Hesse.

Scurta introducere de mai sus vrea să fie o explicație, și poate și un soi de scuză, pentru faptul că recenziile mele sunt atât de deficitare la capitolul relatarea acțiunii. Uneori, pot scrie despre o carte, un film, o piesă de teatru, ba chiar despre viața mea, fără să folosesc intrigi, narațiuni, personaje. E suficient să găsesc o idee, o imagine, o conexiune. Precum o plantă care își trage din sol doar substanțele care se potrivesc cu propria structură, așa funcționează și mintea mea. Cele ce mă marchează sunt, într-un fel sau altul, parte din mine. Celelalte, degeaba există.

Simțeam că nu pot să fiu bine înțeles dacă nu făceam acestă paranteză. Abia acum pot să scriu despre Peter Camenzind. În pofida relatării unor evenimente tragice (moartea mamei, a unui copil, a unor prieteni) sau a suferinței inconfundabile generate de refuzul în dragoste, cartea emană un optimism puternic.  Se vede limpede că este opera unui om tânăr, hotărât să lase în urma sa, pe acest pământ, o urmă. Care simte că poate și trebuie să fie autorul unei opere care să-i îndemne pe ceilalți să descopere iubirea de Dumnezeu în ceilalți oameni și în frumusețea naturii. Asemenea porniri sunt, fără îndoială, specifice unui spirit tânăr. Acesta este optimismul în stare pură.

Și voiam înainte de toate să pun frumoasa taină a iubirii în inimile lor. Speram să-i învăț să fie adevărați frați cu tot ce este viu, să fie atât de plini de iubire, încât să nu se mai teamă nici de suferință, nici de moarte, ci să le primească ca pe niște surori, serios și frățește, dacă vin spre ei.

Toate acestea speram să le prezint nu în imnuri și în cântece înalte, cu simplu, verosimil și obiectiv, serios și glumind, așa cum un călător întors acasă povestește camarazilor săi.

(Acum știu să răspund fără ezitare la întrebarea Cum scrie Hesse? Serios și frățește, simplu, verosimil și obiectiv, ca un călător întors acasă.)

În plus, Peter Camenzind știe și care este condiția necesară pentru realizarea unei opere: persoana în cauză trebuie în prealabil să trăiască ceva profund, suferințe crunte și iubiri necondiționate, pentru a avea ceva de spus. Pentru a cere cu îndreptățire să fie ascultat. Sau, cu cuvinte lui Hesse,  mi se părea că văzusem destulă viață și destulă moarte pentru a putea cere de la alți oameni să-mi asculte considerațiile.

Vezi, eu te mai consider totuși un poet, dar nu din pricina foiletoanelor tale, ci fiindcă simt că ai trăit ceva frumos și profund care mai devreme sau mai târziu va țâșni la suprafață. Și aceasta va fi o adevărată poezie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s