Născut pentru 10 minute de fericire

Fetița plângea acum mai domol. Aici, pe umerii tatălui, ținut strașnic de urechi, se simțea întotdeauna în siguranță. Urzicile erau jos, nu aveau de-acum nicio putere asupra ei. Bătrânul MF era cu un pas înainte, în timp ce cățelușa Bella alerga veselă printre picioarele sale.

Tânărul MS se opri, lăsă cu grijă prețioasa povară de pe umeri, căci trebuia să treacă printr-o poartă îngustă. Bătrânul, cu același aer sfătos, propuse din nou un subiect de reflecție. Era gata mereu să genereze idei interesante, să răstoarne perspective, să te oblige să privești lucrurile din numeroase unghiuri și altfel, să-ți schimbe necontenit “ochelarii gândirii”. Era, de departe, unul dintre cei mai iscusiți în a descoperi probleme noi acolo unde ceilalți nu vedeau mai deloc întrebări. Pentru asta tânărul MS îl privea cu admirație și respect.

– Vezi tu, dragul meu, există câini cu noroc și câini fără noroc. Pe Bella am întâlnit-o într-una dintre plimbările mele târzii, la marginea unei păduri, pe malul Ialomiței. Împreună cu alți căței flămânzi și dornici de afecțiune. Am mângâiat-o ușor pe cap și i-am spus ‘Dacă și mâine seară, la aceeași oră, vei fi tot aici, viața ta se va schimba’. M-am întors a doua zi și am găsit-o din nou, în aceeași poieniță din pădure. Am adoptat-o și de atunci e mereu împreună cu noi. Viața ei s-a schimbat, viața noastră s-a schimbat.

– Așa e, mormăi tânărul MS, mai mult pentru sine. Există întâlniri care schimbă tot. Așa-i și la oameni. Unii au întâlniri cu noroc, alții nu. Unii au norocul să-și dea seama că au avut parte de întâlniri cu noroc, alții nu. Cum se împarte norocul, ăsta-i, cred eu, marele mister al vieții.

– Tati, tati, plânge un pisoi! Unde e? Îl aud, dar nu știu unde e.

Bella era deja lângă el, mirosindu-l cu grijă. Mic, negru, tremurând precum un copil în fața jucăriilor aduse de Moș Crăciun. Era un cățel abia născut ce scheuna subțire, sfâșietor. Părea că e primul său scheunat. Un scheunat în care își pusese toată speranța. Fetița îl observă și se îndreptă încet, cu grijă spre el. Întotdeauna fusese foarte atrasă de bebeluși și animale. Negruțul înainta însă vioi, fără teamă, cu siguranța celui care și-a găsit ținta, în sfârșit. Părea că doar codița ce se învârtea ca o elice îl propulsează, căci piciorușele nu-l prea ascultau. Se poticnea, se ridica, alerga spre fetiță.

Usturimea pricinuită de urzică dispăruse fără urmă. Nu mai exista nimic decât acel mic și negru cățel care-i cerșea dragostea. Se lăsă ușor pe vine și îi întinse mânuța stângă. Micuțul se cuibări și tăcu. Cealaltă mână a fetiței începu să-l mângâie aproape cu teamă. Era aceeași mișcare suavă cu care, în urmă cu câteva ore, îi uimise pe toți cântând cu delicatețe una dintre sonatinele lui Antonio Diabelli. Negruțul închise ochii și nu mai scoase niciun scâncet. În mai puțin de un minut adormi profund, ca și când tot rostul său pe lume era să doarmă cuibărit în mânuța micuței pianiste.

– De ce nu putem să-l luăm acasă?

Cei doi adulți priviră unul spre altul. Tânărul încercă să găsească argumente împotriva acestei solicitări. Cu cât argumentele erau mai puternice, cu atât stăruința fetei era mai îndârjită. Bătrânul oftă încet și ridică mâinile în sus a neputință.

– Mă duc să-i spun lu’ mami. Ea știe mai bine. Și o rupse la fugă, fără să mai țină seama de urzicile ce-i tăiau calea. În urma sa, negruțul dormea fericit. Părea că fusese născut doar pentru a avea privilegiul de a adormi în palma micuței. Pe fața sa puteai ghici multă liniște. Era un cățel fericit.

*

Probabil că nu a supraviețuit. La țară oamenii nu sunt prea iubitori cu animalele. Mai ales cu cele neajutorate, care nu produc nimic.

– Iubirea de animale nu s-a născut la sat!  rosti înciudat tânărul MS.

– E semn rău că oamenii nu mai simt milă față de animale, întări bătrânul MF.

*

Fetița uită povestea cățelușului negru. Bătrânului, cu siguranță, nu-i mai reveni în minte episodul cu cățelul. Dar tânărul fu impresionat puternic. Știa, de-acum, care-i rostul nostru aici. De ce ne naștem, încotro ne îndreptăm. Cu toții, căței cu noroc, oameni cu noroc, căutăm cele 10 minute de fericire. Când iubirea ne învăluie precum o plapumă grea într-o noapte geroasă de ianuarie.

Anunțuri

4 gânduri despre „Născut pentru 10 minute de fericire

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s