În iunie nu vreau să plec din București

Dacă mirosul de tei ar ține un an întreg, Bucureștiul ar fi un oraș în care mi-aș dori să trăiesc. Mirosul de tei și-a făcut culcuș printre neuronii mei în asociere cu sentimentul începutului de vacanță și de viață liniștită la bunici, în București și totuși la țară.

Adică într-un București liniștit, cu oameni calzi și grădini înflorite, cu porți mereu descuiate și mult fotbal pe stradă, cu două pietre drept poartă. Cu joc de cărți și de șah sub umbră de boltă de vie, cu dor de mers la gârlă și discuții despre extratereștri noaptea târziu, la colț, sub felinar.

Acest București pentru mine a dispărut. Mai reapare doar vara, în iunie, ca o fata morgana, odată cu mirosul de tei.

Recunosc, mi-e dor de Bucureștiul copilăriei mele. Și dorul nu mi-l alină decât acest dulce miros de tei bucureștean. Unic.

Știți unde mă găsiți diseară; la plimbare cu fetele mele, prin miros de tei bucureștean, lingând o înghețată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s