Nu-l mai lovi, e deja speriat !

Împingea căruciorul cu ciudă pe trecerea de pietoni. Celălalt copil mergea trist, cu un pas în urma ei, căutând s-o ajungă. Pe la mijlocul drumului băiatul s-a împiedicat și a căzut. Fără să dea drumul căruciorului mama l-a pocnit peste ceafă, adresându-i cuvinte grele. Din lovitură copilul s-a împiedicat și a căzut din nou, plângând. După ce a ajuns pe cealaltă parte a drumului femeia a continuat să-i reproșeze tot felul de lucruri și să-l lovească.

M-am oprit câteva secunde, am atins-o ușor pe umăr și i-am zis să nu-l mai lovească, fiindcă e deja speriat. Aproape că nu m-a auzit sau văzut.

Mi-am văzut de drum, cu amărăciune. Și mi-am dat seama că e pentru prima dată când iau atitudine față de lovirea copiilor pe stradă.

De ce oare e atât de greu să ne exprimăm, uneori, frustrările, bucuriile, simpatiile, spaimele? De ce e atât de complicat să atragi atenția, politicos, dar ferm, atunci când ceva nu-ți convine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s