Am stins lumina și am început să scriu

Am stins lumina și am început să scriu. Am oprit muzica. Am tras din priză calculatorul. Cuvintele au început să scârție pe hârtie, înghesuindu-se, lăbărțându-se, iuțindu-se. Apoi s-a așternut tăcerea. Semnalul că gândurile se cufundă mai adânc, spre nivelul următor de sinceritate. Unde cuvintele au devenit mici și grele precum niște metale. Simțeam miros de metal și suflet scrijelit, bombardat cu cuvintele de la nivelul doi de sinceritate. Au urmat cuvintele-ropot. Nivelul trei de sinceritate. Greu de stăpânit cuvintele-ropot. Aveam impresia că nu pixul le produce pe ele, ci invers, că agitația lor mișcă instrumentul de scris în fel și chip pe foaie. La final, când a fost atins nivelul final de sinceritate, sunt sigur că cuvinte au fost tremurate.

Un roman scris pe întuneric, cu cuvinte tremurate la final. Tot ce știu e că începea așa:

Scriu doar pentru mine. Știu că atunci când voi așeza cu grijă ultimul punct pe hârtie mă voi îndrepta spre aparatul de tocat și voi distruge această creație. Precum o sculptură în gheață, topită de caniculă.

Anunțuri

4 gânduri despre „Am stins lumina și am început să scriu

  1. Asta chiar mi-a placut. Cred ca nu ai atins de fapt nivelul final de sinceritate. Dar pana il atingi mai poarta-ne si pe noi cu tine pana acolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s