Ars

Prea mult oxigen. Intrat brusc în plămânii luați prin surprindere. Care se zbat nițel și aruncă apoi nepoftitul aer afară. De două ori pe nas, trag scurt aerul rece de februarie, cu zăpadă microscopică cu tot, apoi scurt, afară pe gură. Arde. Abia acum înțeleg că oxigenul arde. Asta face el, mama lui de oxigen. Te arde pe gât. Și mai ales pe nări. Prea rece sau prea fierbinte, tot una. Aceeași senzație mizerabilă de neputință. Și apoi obsesia aia că trebuie să te oprești, să renunți, să respiri și tu ca oamenii, normal. Nu ca nesătulul, să înghiți toată atmosfera la fiecare opintire și apoi să o dai încălzită înapoi.

Trebuie să ai un ritm dacă vrei să reziști. Dacă nu-ți reglezi respirația nu vei reuși. E greu până treci de punctul critic. Apoi nu mai simți nimic.

Nu mușchii care mă frig și nu vor să mă asculte. Nu mușchii mă enervează cel mai tare. Și nici esofagul, laringele, nasul sau cum s-o mai numi aparatul de aspirat atmosfera cu totul. Nu. Cel mai tare mă enervează creierul. După ce că tot sângele a fugit în zonele care chiar contează, să alimenteze celulele din mușchi, să lichefieze grăsimile, bla, bla bla, acest încăpățânat de creier continuă să-mi spună mie (care sunt mai mult decât el, măgarul) să continui. Adică, de ce dragul meu creier să continui? Că eu nu vreau decât să mă opresc.

Trebuie să-mi găsesc ritmul. Trage de coate! Nu ateriza pe călcâie! Întinde vârful! Ai mai făcut asta! Trebuie să reușești! Poți s-o faci! Mama mă-sii de slogane împuțite!

Uite câtă sare conțin. Habar nu aveam că sunt făcut din sare. Sare pe limbă, sare pe mâini, sare în ochi. Sare topită pe tot corpul. Fiecare fir de păr, și nu sunt puține să știți, e năclăit în soluție de sare. Când oi fi mâncat eu tot acest munte de sare? Poți să ții ascuns în tine un munte de sare, construit din gesturi mici, așa cât ei între două degete? Și apoi să-l scoți pe muntele ăsta afară să se topească precum zăpada în martie?

M-am oprit. Se zice că nu poți să-ți ții respirația până mori. Că organismul, mai deștept decât tine, te va obliga să respiri, în final. Nici să faci precum Forest Gump (încă o tură și încă o tură și încă o tură) până mori nu poți. Când tot sângele a fost pompat în mușchi, mușchii, mai deștepți decât tine, se vor opri.

Jenny Curran: Do you ever dream, Forrest, about who you’re gonna be?
Forrest Gump: Who I’m gonna be?
Jenny Curran: Yeah?
Forrest Gump: Am, am I gonna be me?

Anunțuri

2 gânduri despre „Ars

  1. „Încăpățânat de creier continuă să-mi spună mie (care sunt mai mult decât el, măgarul)”…dar de ce nu o privesti invers? poate corpul tau e intregul si e agatat de un „netot” (a se citi diferit de un intreg) care sta toata ziua si se intreaba despre sensul unor lucruri pe care el, intregul, nu numai ca le stie, dar le si poate influenta dupa bunul plac. poate tu esti toleratul in acest mare joc, tu esti bila dintr-un flipper care in timp ce se arunca aroganta de la un zid la altul se gandeste ca se poate opri daca vrea, isi poate schimba traiectoria poate sa zica nu, insa invariabil cade in aceeasi banala gaura. Se face dimineatza. Game on!

    • Iata unul dintre cele mai bune comentarii primite! Mulțumesc Beast (alias Snake).

      Îmi place că ai adus în vorbă acest superb cuvânt, netot, care, alături de frate-său, neisprăvit, îmi aduce aminte că iubesc limba română. Indiferent unde voi zbura eu în lumea asta, ca bilă arogantă ce sunt, limba română îmi va rămâne dragă și doar pentru că a născut astfel de cuvinte minunate.

      Aș fi mai mult decât de acord cu tine (cred că asta înseamnă de fapt că nu sunt de acord). Creierul singur e un netot. De multe ori știu lucruri cu toate celulele corpului (creierul nu știe cum să argumenteze acest soi de cunoaștere). Simt că ceva va fi într-un fel sau altul cu tot corpul. În plus, cred că sunt ceva mai mult chiar decât corpul meu (cu tot cu creier). Că sunt legat (într-un fel pe care nu pot să-l descriu rațional) de o iubire și o inteligență cosmică mai mari decât mine, din care fac parte cu mândrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s