The best things in life are free

The best things in life are free. Love is free. Kissing is free. Kindness is free. Reading is free. Listening to music is free. Strolling in the park is free. Jogging is free. Swimming is free. Singing is free. Admiring the October sun is free. Thinking is free. Hugging your kid is free. Being polite is free. Discussing with your best friend is free.

DSCN3736
Photo credit: Mihai Scarlat

So, how much money do you really need to be happy ?

On Dictatorship and Democracy

Dictatorship is a bad thing. Democracy is a good thing. Not absolutely, but relatively to dictatorship. In other words, when comparing dictatorship to democracy we must admit that democracy is a better option. I do not intend to contest this fact. Especially, because I experienced both democracy and dictatorship in Romania.

But, pay attention to this. In both situations we have to deal with power and controlling people. The control is brutal and primitive and crude in an authoritarian political regime. The control over people is incredible sophisticated in a democratic regime.

When confronting with a primitive control, humans tend to appreciate their freedom. They think they must fight for their freedom. They can detect very clearly what freedom means and what oppression means. When confronting with a sophisticated form of control, humans are so disoriented. They do not understand the value of their freedom. Their attention is misguided. They do not think about freedom. They do not want to live a free life. They only think about having staff, buying things, working hard and promoting. They forget that their freedom is important. The idea of freedom is polluted with the idea of prosperity.

Think about a clear water. Imagine that you want to prevent people from drinking clear water. You can have two strategies: 1. to stop the clear water (primitive and hard to achieve) or 2. to mix the pure water with dirt (sophisticated).

DSCN0089
Photo credit: Mihai Scarlat

In democracy, those who want to control the masses (and this is the gist of power) are using a very sophisticated strategy. Free people are difficult to control. So, they promote the idea of freedom (clear water), but they mix it with other ingredients, like the idea of having more. But to have more means to work more. And that is not enough. You have to borrow more money. And to work harder and harder. To be the best. To achieve your dreams. But in the process, the idea of importance of your freedom is paling.

There is plenty of water. But there is no more clear water. There is so much work to be done, so many things to buy, so many positions to secure. But there is no more free spirit.

Expressing my gratitude

Once upon a time there was a chic cinema in Bucharest city, called Miorița (The Little Sheep). And when the big bad Mall wolf came into town, The Little Sheep was about to became an extinct cinema.

Thanks to Europa Cinemas, The Little Sheep is still alive. The atmosphere in this cinema is closest to my idea of a nice place to watch a good movie. I return here systematically, in order to enjoy this atmosphere (today I have just watched an excellent movie, The Priest’s Children, a Croatian movie, directed by Vinko Brešan).

So, I decided to write this article as a way to express my humble gratitude to this chain of cinemas, dedicated to support good European movies.

Impulsul de a zbura la mare înălțime

Am dat peste un citat și n-am putut să nu-l public pe exoligu:

One can never consent to creep when one feels an impulse to soar. (Helen Keller)

Adică,

Nimeni nu trebuie să accepte să se târască, dacă simte un impuls de a zbura la mare înălțime.

A simți impulsul ăsta, de zbor la mare altitudine, înseamnă, la urma urmei, a fi un neadaptat. Dar un neadaptat la o realitate care ar merita modificată nu luată ca reper de adaptare.

Tot ce știu e că, pentru mine, adaptarea nu e o soluție. Zborul la mare altitudine, da.

Fricile noastre, văzute ca oportunități

Există cel puțin două valori contrare care ghidează comportamentul oamenilor:

    1.nevoia de securitate/cunoscut/confort
    2.nevoia de varietate/schimbare/noutate

Creierul nostru este capabil, cred eu, să le folosească pe ambele în mod zilnic. Manifestă însă o înclinație mai mare spre conservarea propriei ființe, consolidarea securității, direcționarea către situații cunoscute.

În momentele în care se manifestă cel de-al doilea principiu, al alegerii schimbării și varietății, rețeaua neuronală responsabilă de securitate și confort transmite niște semnale foarte puternice de revenire pe vechiul făgaș. Apar fricile. Și apoi raționalizările. Care sunt păcăleli ale creierului de nivel unu, creierul iubitor de securitate.

Fricile sunt oportunități. Ne anunță că acolo va avea loc o păcăleală. O raționalizare a creierului de nivel unu, cel care favorizează siguranța în detrimentul schimbării (și poate al libertății).

Când apar fricile trebuie să acționăm. Să fim curajoși. Să forțăm creierul de nivel unu să lase spațiu de manevră creierului de nivel doi. Avem șansa să învingem fricile și raționalizările și să trecem la alt nivel de dezvoltare.

Fricile pot fi dușmanul nostru. Dar pot fi și incredibile oportunități de a acționa contra păcălelilor propriului creier.

Fricile învinse ne garantează progresul psihic. Acesta este punctul meu de vedere. Probabil că nu este foarte original, dar cu siguranță va găsi destui oameni care să îl considere bun de folosit în viața de zi cu zi. Mai ales aceia care vor să progreseze mental. Să fie puternici. Să ducă o viață bună.

Gândesc cu mintea mea. Și nu e pleonasm!

Un articol interesant despre pleonasme frecvent folosite în limba română m-a pus pe gânduri. Dacă ”a auzi cu urechile tale” și ”a vedea cu ochii tăi” sunt pleonasme, atunci și ”a gândi cu mintea ta” este pleonasm?

Răspunsul meu e nu. Pentru că sunt prea mulți oameni care nu gândesc cu mintea lor. Fac inferențe, judecă critic, exprimă opinii, fac evaluări, calculează. Dar folosesc modele mentale adânc înrădăcinate în forma lor de viață. Modele mentale pe care nu le pun nicicând la îndoială. Adică, nu sunt proști, gândesc, dar nu cu mintea lor. Nu reușesc să iasă din interiorul propriilor prejudecăți și structuri mentale prefabricate. Le lipsește curajul de a gândi până la capăt cu propria minte.

a-DSCN2660

Și dacă nu mă credeți vă spun doar atât:
Ce ne est pas un arbre.

Unde gramatica ne învață despre optimism

Când folosim datorită și când folosim din cauză că? În enunțuri pozitive folosim datorită. De exemplu, datorită vorbelor lui bune am învățat să zâmbesc. În enunțuri cu semnificație negativă folosim din cauză că. De pildă, din cauză că ai stabilit prea multe reguli nimeni n-a avut inițiativă.

Ei bine, eu sunt dintre cei care folosesc greșit aceste expresii. Mă încăpățânez să spun din cauză că și în propoziții cu semnificație pozitivă. Bunăoară, voi spune fără ezitări ceva de felul: Am aflat ce înseamnă gândirea laterală din cauza lui Edward de Bono.

Ce înseamnă această greșeală? Că sunt o persoană iremediabil optimistă. Pentru mine cauzele sunt factori care determină ceva, fac să existe ceva, mișcă ceva. Și instinctiv mă aștept ca determinarea să fie una pozitivă.

Ce înseamnă această regulă a limbii române pe care eu o încalc? Că există, statistic bineînțeles, o predispoziție națională către pesimism, negativism. Pentru cei mai mulți, a schimba ceva înseamnă o modificare în rău. Prin contrast, în limba engleză nu există distincția. Și poți spune cu zâmbetul pe buze, precum Celine Dion, I’m everything I am, BECAUSE you loved me.

Așadar, voi continua să folosesc greșit expresia din cauză că. Adică să fiu strident și nesuferit de incorect.

Dar nu mă pot abține să nu atrag atenția asupra nevoii de optimism. Precum acest mic trandafir galben atrage atenția asupra ferestrei pe care o păzește 🙂

Optimismul, precum un mic trandafir galben

Optimismul, precum un mic trandafir galben

Despre educație – un caz din Suedia

Profesorii sunt nu doar victimele unei politici eșuate, ci și o parte a problemei. Prin faptul că acceptă degradare după degradare, rămânând pe posturile lor, încercând să facă lucrurile să meargă, profesorii îi protejează în fapt pe politicieni de consecințele propriei nebunii, oferindu-le libertate de acțiune pentru noi reforme brave și dezastruoase.

Este un scurt pasaj scris de un profesor din Suedia, care a ales să protesteze față de condițiile în care își desfășoară activitatea, alegând să plece și să se angajeze ca gunoier. Pe un salariu mult mai mare. Despre întreaga poveste găsiți detalii aici.

Pe mine articolul său m-a pus pe gânduri. Mai ales că sistemul educațional nordic este dat ca exemplu în România. Oare cum stau lucrurile de fapt la noi?