George Orwell – 1984 – O’Brien and the intelligence to survive in the worst possible situation

DSCN0156

Some books are supposed to be read more than once. Multiple reading is like the wine. When drinking a glass of good wine or when reading a book for the second-third time you can better detect new colors and shades and complex ideas.

Almost invariably, when I get a good book I cannot help myself not to read it again (and again). In most cases the second-third reading is happening after two or three years after the initial one. Looked at from this new standpoint, the book reveals new details, new interesting aspects. Needless to say, a second-third reading always is more rewarding than the first one. Obviously, the second-third reading is a genuine proof that you are holding a valuable book in your hand. It means that the book has much more to offer you than you can get from one reading. That was the case with the George Orwell’s 1984.

I read George Orwell’s 1984 three times. And this time my attention was drawn to O’Brien. For a variety of reasons, this character is as important as Winston for expressing the author’s ideas on a political system which intends final and total control of human life. O’Brien is an intelligent person. He is even more intelligent than Winston. And Winston respects him for this. O’Brien is “a person who could be talk to”. And Winston desperately wants to have a conversation with him. He needs this dialogue in order to feel himself a person, an individual. And this is because it is vital for an individual to have contact with other people. Especially when you feel that you have something in common with such persons, and when you are deeply confident that there is always something valuable in talking to a person more intelligent than yourself.

O’Brien is intelligent. In spite of this, he is a lunatic. He is a survival expert. Living in a world in which freedom is impossible, in which living as an individual is impossible, in which thinking on your own is impossible, O’Brien simply understands that there are only two possible solutions: to revolt against the system (that is to commit suicide) or to be a lunatic. He succeeds in surviving in the worst possible situation. For O’Brien, the survival expert, to be lunatic means to imagine that you can live a normal life, not to give up your pride, to search for love and friendship, to believe in truth and reality. For O’Brien it is insane to think that 2 + 2 = 4 when the political system decided that 2 + 2 = 5. Living in an illogical world, it is illogical to think that something is illogical, this is how O’Brien thinks. For an intelligent person as O’Brien, the only logical thing is to search for power and to give up everything else.

O’Brien understands that freedom is impossible. And he uses all his intellectual powers to gain something in return for losing his freedom and individuality. He chooses power instead. I believe this is one of the most interesting parts of Orwell’s book (I come to this conclusion only now, when I am reading this novel for the third time). It is the paragraph about the relation between power and the dissolution of our identity and individuality.

It is time for you to gather some idea of what power means. The first thing you must realize is that power is collective. The individual only has power in so far as he ceases to be an individual. Alone – free – the human being is always defeated.

At the end of the day, we can only take pity on O’Brien for choosing power.

Anunțuri

Ziua drapelului

Curios din fire cum sunt, am vrut să aflu povestea Zilei Drapelului. Și s-o împărtășesc cu cititorii mei. Care, curioși și ei din fire, s-au întrebat ce-i cu steagurile prin oraș.

Ce sărbătorim noi la 26 iunie ? Acum o să știți și voi. E ziua când guvernul revoluționar de la 1848, după ce l-a forțat pe domnitorul Gheorghe Bibescu să abdice, a proclamat un prim decret, referitor la drapelul tuturor românilor, cu cele trei culori, roșu, galben și albastru.

DSCN3062
Photo credit: Mihai Scarlat

Misiunea mea în viață nu e doar să supraviețuiesc, ci să am succes; și să fac asta cu pasiune, compasiune, umor și stil

Titlul articolului e un citat din Maya Angelou.
Recunosc, nu știam nimic despre Maya Angelou până azi. Am aflat, din întâmplare, așa cum se întâmplă de multe ori lucrurile importante în viață, de la Linkage.

Iată alte câteva idei ale doamnei Maya Angelou, care merită răspândite, în opinia mea.
Dacă un lucru nu-ți place, schimbă-l. Dacă nu poți să-l schimbi, schimbă-ți atitudinea. Nu te plânge.
Continuă lectura

Alberto Vazquez-Figueroa – Tuareg – Drama înrădăcinării

Drama tuaregului Gacel Sayah e o dramă pe dos față de ce trăim zilnic. Pentru a înțelege drama înrădăcinării pe care o trăiește personajul romantic imaginat de Figueroa ar fi util să o comparăm cu drama dezrădăcinării occidentale actuale. Cu speranța că vom pricepe ceva despre plus infinit prin raportare la minus infinit. Continuă lectura

Milan Kundera – Insuportabila ușurătate a ființei – Roman cu iubiri, trădări și o dragoste dezinteresată, de cățel

Când am terminat Insuportabila ușurătate a ființei am simțit un imbold de neoprit de a o citi din nou. Așa cum pui din nou un disc cu muzică bună, imediat ce s-a terminat, ca să-l mai asculți încă o dată. Cu nici o altă carte n-am avut așa o nevoie de a repeta actul lecturii imediat ce a luat sfârșit.

Iubire, trădare, percepții diferite asupra lumii și vieții, neînțelegeri, renunțări, căderi succesive pe plan profesional, confruntarea cu absurdul comunismului – amestecate toate într-o intrigă captivantă, răsucită după mai multe axe temporale, complicată de diverse combinații de idile între personaje care se întâlnesc și reîntâlnesc în contexte diferite. Continuă lectura

Hermann Hesse – Călătoria spre Soare-Răsare – Imposibila istorie

Cum istorisești ceva ce nu se poate povesti ?! Acesta-i paradoxul pe care îl rezolvă Hesse în multe dintre lucrările sale. Hesse are o soluție personală: creează o poveste despre imposibilitatea poveștii și astfel ne aduce aproape de esența a ceea ce voia să ne transmită. E un fel de dublă negație. Continuă lectura

Exercițiu de libertate

Întrebarea e veche, dar acum simt că e momentul să ofer un răspuns: De ce scriu pe blog?

Pentru mine, în acest moment, scrisul pe blog echivalează cu un exercițiu de libertate de conștiință și expresie. Nu am știut asta de la bun început. Nu am pornit la drum cu gândul de a-mi exercita fără constrângeri, în afară de propriile mele decizii, libertatea de exprimare. Acum însă văd lucrurile în acest fel și sunt încredințat că e o motivație puternică. Continuă lectura