Rostul vieţii

Kant este considerat un filozof abstract, dar este un mare învăţător al religiei. (…)

E greşit să credem că scopul vieţii este slujirea lui Dumnezeu. Rostul vieţii este binele. Dar, din moment ce Dumnezeu a dorit să dăruiască binele oamenilor, atunci oamenii, ajungând la binele lor, fac ce doreşte Dumnezeu de la ei, împlinesc voia lui.

Lev Tolstoi – Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani (8 august 1907)

Anunțuri

4 gânduri despre „Rostul vieţii

  1. Tolstoi s-a cam inselat aici. Am citit ceva din opera si viata lui. Tolstoi s-a chinuit sa faca binele dar n-a reusit, cu toate stradaniile lui. Din pacate a murit singur si nebun intr-o gara parasita… Poate daca l-ar fi inteles altfel pe Dumnezeu si ar fi trait cu dragoste in suflet, asta l-ar fi motivat sa faca suficient bine siesi si aproapelui si l-ar fi facut fericit… Vestea buna este ca a lasat lumii o opera nemuritoare si o pilda ( viata lui ) din care putem invata cu totii…

  2. Pentru comunităţile creştin ortodoxe, pentru care respectarea ceremonialului religios, ca formă de slujire a lui Dumnezeu, devine obligaţie ce nu poate fi eludată, în timp ce comportamentul moral (a te comporta bine cu ceilalţi oameni) e de prea multe ori o chestiune facultativă, îndemnul lui Tolstoi e binevenit.

    Continui să cred că a face binele este o datorie care trebuie să aibă o prioritate mult mai mare decât respectarea altor forme de ceremonial religios. În cheia lecturilor kantiene, credeam, cu ceva timp în urmă, că a fi o persoană religioasă înseamnă a fi o persoană morală, adică a te comporta în toate situaţiile potrivit exigenţelor raţiunii umane (astfel încât să-i tratezi pe ceilalţi aşa cum doreşti tu însuţi/însăţi să fii tratat/tratată).

    Acum cred că e nevoie de mai mult. Aşa cum frumos ai spus-o, cred că e nevoie să trăieşti „cu dragoste in suflet”.

    Totuşi, reflecţiile kantiene, care i-au atras şi lui Tolstoi atenţia, ne avertizează asupra următoarei chestiuni (cel puţin aşa cum interpretez eu scrierile sale): este foarte uşor să faci binele celor pe care îi iubeşti. Însă, pentru a fi o persoană religioasă (adică morală şi implicit plăcută lui Dumnezeu) trebuie să faci efortul de a te comporta corect (a face binele, sau cel puţin a nu face răul) şi cu cei care nu îţi plac, către care nu ai niciun fel de înclinaţie, atracţie, afecţiune.

    Aşa înţeleg eu acum textul lui Tolstoi, că rostul vieţii este binele.

    • Da, as fi fost de acord cu Tolstoi daca ar fi probat enuntul ca fond al problemei. Dar el se sforta sa faca bine altora ( a concediat argatii de pe propria mosie si s-a injugat el insusi la plug ) in timp ce sotia sa de exemplu, se chinuia singura cu cresterea copiilor si cu treburile gospodaresti. Daca vreun copil se imbolnavea, el nu-si facea timp sa stea la capataiul lui pentru ca avea de facut bine unui strain… Nu il infierez pe Tolstoi insa consider ca exemplul sau nu este demn de urmat in acest sens. Si mai cred ca pot proba binele incepand cu cel din casa mea …

      • De unde trag concluzia că există un cost de oportunitate şi pentru a face binele. Inevitabil atunci când acorzi cuiva o mână de ajutor (deci atenţia şi timpul tău), altcineva va fi privat de aceasta.
        Sunt de acord că trebuie să începem a face binele celor care ne sunt în preajmă, pe care îi iubim, faţă de care avem cea mai importantă datorie. Sau, altfel spus, folosind vorbele lui Eistein: „for those upon whose smiles and well-being our own happiness depends”.
        Problema e că dacă ne rezumăm doar la a face binele celor iubiţi putem fi acuzaţi pe drept de un soi de egoism (superior, fără îndoială, egoismului strict personal).
        Continui să cred că obligaţiile noastre în viaţă trebuie să depăşească un cadru strict familial. Ceea ce inevitabil va afecta într-o oarecare măsură viaţa de familie.
        De aceea, sunt încredinţat că este vital să găsim un echilibru între viaţa de familie şi celelalte preocupări ale noastre, între a face bine alor noştri şi celorlaţi. Tolstoi, probabil, nu a atins acest echilibru. A avut însă multe alte calităţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s