George Orwell – 1984 – O’Brien and the intelligence to survive in the worst possible situation

DSCN0156

Some books are supposed to be read more than once. Multiple reading is like the wine. When drinking a glass of good wine or when reading a book for the second-third time you can better detect new colors and shades and complex ideas.

Almost invariably, when I get a good book I cannot help myself not to read it again (and again). In most cases the second-third reading is happening after two or three years after the initial one. Looked at from this new standpoint, the book reveals new details, new interesting aspects. Needless to say, a second-third reading always is more rewarding than the first one. Obviously, the second-third reading is a genuine proof that you are holding a valuable book in your hand. It means that the book has much more to offer you than you can get from one reading. That was the case with the George Orwell’s 1984.

I read George Orwell’s 1984 three times. And this time my attention was drawn to O’Brien. For a variety of reasons, this character is as important as Winston for expressing the author’s ideas on a political system which intends final and total control of human life. O’Brien is an intelligent person. He is even more intelligent than Winston. And Winston respects him for this. O’Brien is “a person who could be talk to”. And Winston desperately wants to have a conversation with him. He needs this dialogue in order to feel himself a person, an individual. And this is because it is vital for an individual to have contact with other people. Especially when you feel that you have something in common with such persons, and when you are deeply confident that there is always something valuable in talking to a person more intelligent than yourself.

O’Brien is intelligent. In spite of this, he is a lunatic. He is a survival expert. Living in a world in which freedom is impossible, in which living as an individual is impossible, in which thinking on your own is impossible, O’Brien simply understands that there are only two possible solutions: to revolt against the system (that is to commit suicide) or to be a lunatic. He succeeds in surviving in the worst possible situation. For O’Brien, the survival expert, to be lunatic means to imagine that you can live a normal life, not to give up your pride, to search for love and friendship, to believe in truth and reality. For O’Brien it is insane to think that 2 + 2 = 4 when the political system decided that 2 + 2 = 5. Living in an illogical world, it is illogical to think that something is illogical, this is how O’Brien thinks. For an intelligent person as O’Brien, the only logical thing is to search for power and to give up everything else.

O’Brien understands that freedom is impossible. And he uses all his intellectual powers to gain something in return for losing his freedom and individuality. He chooses power instead. I believe this is one of the most interesting parts of Orwell’s book (I come to this conclusion only now, when I am reading this novel for the third time). It is the paragraph about the relation between power and the dissolution of our identity and individuality.

It is time for you to gather some idea of what power means. The first thing you must realize is that power is collective. The individual only has power in so far as he ceases to be an individual. Alone – free – the human being is always defeated.

At the end of the day, we can only take pity on O’Brien for choosing power.

Anunțuri

Milan Kundera – Insuportabila ușurătate a ființei – Roman cu iubiri, trădări și o dragoste dezinteresată, de cățel

Când am terminat Insuportabila ușurătate a ființei am simțit un imbold de neoprit de a o citi din nou. Așa cum pui din nou un disc cu muzică bună, imediat ce s-a terminat, ca să-l mai asculți încă o dată. Cu nici o altă carte n-am avut așa o nevoie de a repeta actul lecturii imediat ce a luat sfârșit.

Iubire, trădare, percepții diferite asupra lumii și vieții, neînțelegeri, renunțări, căderi succesive pe plan profesional, confruntarea cu absurdul comunismului – amestecate toate într-o intrigă captivantă, răsucită după mai multe axe temporale, complicată de diverse combinații de idile între personaje care se întâlnesc și reîntâlnesc în contexte diferite. Continuă lectura

Milan Kundera – Iubiri caraghioase – Călătorie spre centrul umanului

Sunt șapte nuvele cu cel puțin șapte iubiri serioase. Caraghioslâcul apare din cauza nebuniei oamenilor. Care nu știu să se joace iubind, care năvălesc asupra vieții altora cu bocancii lipsei de umor, care sunt orbiți de gelozii, care sunt blocați de credințe sau de răutatea binevoitoare a vecinilor.

Continuă lectura

Iuri Trifonov – Casa de pe chei – Despre cei veșnic blocați la răspântie

După cum spunea un vechi prieten, cărțile au o proprietate uimitoare: îți cad în mână. Câteodată, pe neașteptate, o carte îți pică în mână, îți atrage atenția și nu poți decât s-o citești.

Așa a fost cazul și cu Casa de pe chei a lui Iuri Trifonov. Am deschis-o și m-a convins de la bun început, cu primele rânduri. Casa de pe chei are structura unei compoziții muzicale. Continuă lectura

Milan Kundera – Gluma – Intoleranța la ironie e semnul totalitarismului

Numele romanului nu e deloc întâmplător; Gluma scriitorului ceh Milan Kundera pune punctul pe i: una dintre cele mai la îndemână modalități de a testa dacă un regim se îndreaptă către totalitarism e să măsurăm gradul de intoleranță la ironie. Un regim represiv și autoritar dezvoltă o cronică fobie la ironie. Umorul este, până la urmă, garanția independenței spirituale, și de aceea orice formă de totalitarism caută să-l reprime. Continuă lectura

Knut Hamsun – Foamea – Scrisul sau viața

Mi-am căutat o bucățică de lemn pentru mestecat și m-am așezat din nou la masă ca să scriu.

Am reușit cu mare greutate să construiesc câteva propoziții scurte, câteva zeci de cuvinte ca vai de ele, pe care mi le-am smuls cu greu ca să înaintez cât de cât. Apoi m-am oprit; capul mi se golise, nu mai eram în stare de nimic.

Unii scriu din plăcere. Alții, din obișnuință. Sau pentru că au talent și au gustat succesul. Cunosc și oameni care scriu pentru că asta le oferă un sentiment de libertate. Alții scriu de ciudă. Pentru unii e o spovedanie. Din când în când dai peste unii care scriu doar pentru că e la modă să scrii. Continuă lectura

Hermann Hesse – Călătoria spre Soare-Răsare – Imposibila istorie

Cum istorisești ceva ce nu se poate povesti ?! Acesta-i paradoxul pe care îl rezolvă Hesse în multe dintre lucrările sale. Hesse are o soluție personală: creează o poveste despre imposibilitatea poveștii și astfel ne aduce aproape de esența a ceea ce voia să ne transmită. E un fel de dublă negație. Continuă lectura

Hermann Hesse – Knulp – În dialogul final cu Dumnezeu, doar iubirile contează

Inițial eram tentat să scriu despre Knulp ca despre o schiță care prefigurează o altă lucrare de-a lui Hesse, ceva mai complexă, care pleacă însă de la aceleași linii directoare, Narcis și Gură de Aur.  Voiam să găsesc asemănări și deosebiri între soarta celor doi eroi fluieră-vânt, cu suflet senin și stârnitor de iubire. Mai voiam să scriu despre tentația puternică a vieții în libertate, rupt de condiționările traiului bunului simț comun. Și despre cum uneori schița are propria ei viață și valoare, eclipsând în multe privințe ceea ce se vrea a fi varianta finală. Continuă lectura