Există o serie de exerciţii de gândire laterală (sau divergentă) în care se prezintă doar o stare de fapt, fără să fie ataşată nicio cerinţă sau întrebare. A rezolva un astfel de exerciţiu presupune, în primul rând, să imaginăm o întrebare faţă de respectiva situaţie, de genul: Cum este posibil să ajungă cineva într-o atare situaţie? Care sunt presupoziţiile care ar face plauzibilă o asemenea posibilitate? De ce stau lucruirle aşa şi nu astfel? Etc.
Lipsa întrebării formulate explicit nu este întâmplătoare. A gândi lateral înseamnă în primul rând a gândi interogativ şi a imagina diverse ipoteze explicative.
Voi reface acum din memorie un exemplu de test de gândire laterală peste care am dat cu ceva timp în urmă (adaptat, evident, pentru limba română): Ion stă la hotel Intercontinental la etajul 12. În fiecare dimineaţă coboară cu liftul şi se plimbă prin faţa Universităţii. La întoarcere, dacă afară plouă sau mai este cineva în lift urcă până la etajul 12 şi merge în cameră unde citeşte cartea sa favorită. Altfel, merge până la etajul 10 cu liftul şi apoi urcă pe scări 2 etaje, merge în cameră şi citeşte.
Înainte de a citi răspunsul (de fapt un răspuns, căci gândirea laterală înseamnă o sumedenie de răspunsuri; deci răspunsul vostru poate să difere), ascultaţi-l pe Adam Hurst. Sunt convins că o să vă placă.
Posibile întrebări: De ce urcă Ion doar până la 10? În ce condiţii urcatul până la 10 devine uşor de înţeles?
Posibil răspuns: Ion este pitic şi nu ajunge să apese pe butonul corespunzător etajului 12. Dacă mai este cineva în lift îl roagă pe acela să-l ajute. Dacă plouă, foloseşte umbrela pentru a apăsa pe buton.
exoligu 