Binele ne aparține

Binele ne aparține, răul ne este străin.

Am citit în urmă cu câteva minute o pildă despre jignirea prietenului și imposibilitatea de a obține iertarea altfel decât prin bunăvoința acestuia. Altfel spus, odată un rău făcut, acesta scapă de sub controlul nostru. Indiferent cât ne vom strădui să îndreptăm greșeala, decizia finală va aparține altcuiva, în cazul de față prietenului nostru. Nu putem singuri să ne iertăm pentru răul făcut, suntem la mila greșiților noștri. Doar ei pot să ne ierte.

Ce înseamnă să gândeşti?

E o întrebare pe care mi-a adresat-o indirect (adică printr-un search pe Google care l-a condus spre exoligu) unul dintre cititorii mei. Am răspuns pe scurt într-un text mai vechi, dar simt nevoia de a reveni cu detalii.

Despre gândirea laterală şi formularea de întrebări

Există o serie de exerciţii de gândire laterală (sau divergentă) în care se prezintă doar o stare de fapt, fără să fie ataşată nicio cerinţă sau întrebare. A rezolva un astfel de exerciţiu presupune, în primul rând, să imaginăm o întrebare faţă de respectiva situaţie, de genul: Cum este posibil să ajungă cineva într-o atare situaţie? Care sunt presupoziţiile care ar face plauzibilă o asemenea posibilitate? De ce stau lucruirle aşa şi nu astfel? Etc.

Banderola roşie

Sunt inteligent şi gândesc cu propria mea minte. De ce am nevoie de curaj pentru asta? Altfel spus, care sunt riscurile? De unde apar ele?

Kant ne spune că pentru a gândi cu propria noastră minte nu e suficient să fii înzestrat cu inteligenţă.  Desprinderea de starea de minorat presupune efortul de a învinge lenea şi laşitatea, ne avertizează filosoful din Königsberg. Ce înseamnă oare acest lucru?

Sunt utile analogiile într-un discurs argumentativ?

Avem o ipoteză, o intuiţie, sau o simplă idee care a răsărit în urma unui efort de imaginaţie. Desigur, putem s-o livrăm către ceilalţi fără a ne simţi datori să argumentăm în favoarea ei. Eu cred aşa, tu ce părere ai … Uneori este suficient. Găseşti un cerc de persoane care gândeşte relativ la fel (se întâmplă astfel de multe ori când cei în cauză au un background cultural asemănător). Sau pur şi simplu, ideea ta stârneşte alte conexiuni şi e utilă doar pentru a provoca alte discuţii. Deci, sunt cazuri în care argumentul nu este necesar, nu aduce nimic în plus, aviz profesorilor de logică şi argumentare.

Software şi hardware, idei şi persoane

Provocat fiind de unii dintre cititorii mei (şi le mulţumesc pentru asta), revin în acest text asupra distincţiei dintre idei şi persoane. Şi în general asupra importanţei antrenamentului intelectual pentru a ne obişnui să sesizăm diferenţele, adică să înţelegem mai bine, şi apoi să acţionăm în conformitate cu asta. În limbaj mai academic, această capacitate de a descoperi nuanţe şi deosebiri, şi a înlătura astfel confuzii, poartă numele de analiză conceptuală.

În acest blog, care este un blog de idei, şi nu are de-a face cu persoane, veţi găsi cu siguranţă asemenea analize conceptuale.

Memoria şi puterea de judecare

Nu toate lucrurile bune vin împreună. Uneori pur şi simplu se exclud reciproc şi nu le putem obţine simultan. Alteori, lucruri valoroase sunt compatibile, dar se împiedică reciproc: cu cât creşte unul, cu atât se umbreşte celălalt. Ca şi când ar fi doi copaci care cresc prea aproape unul de altul şi concurează pentru lumina soarelui.