Nu există doar o singură cale de salvare a spiritului. Destinele celor doi prieteni, Narcis și Gură-de-Aur, arată că a fi aproape de Dumnezeu nu poate fi rezultatul unui exercițiu mecanic, ritualic și simplu. Căile spre împlinire sunt mai întotdeauna încâlcite și grele, iar drumul corect poate fi descoperit abia atunci când sunt părăsite falsele simple ieșiri.
Dragostea față de Dumnezeu, zise el încet, căutându-și cuvintele, nu este întotdeauna una și aceeași cu dragostea față de Bine. Ah, de-ar fi atât de simplu! Ce este bine, știm, că este cuprins în porunci. Dar Dumnezeu nu este numai în porunci, ascultă ce-ți spun, poruncile nu sunt decât fărâma cea mai măruntă din ființa lui. Se prea poate să îndeplinești, întocmai, poruncile și să fii foarte departe de Dumnezeu.
Primul pas pe drumul cel bun începe cu strădania de a te cunoaște pe tine însuți/însăți. Narcis și Gură-de-Aur este, fără doar și poate, una dintre cele mai reușite transpuneri artistice ale conceptului vechilor greci Nosce te ipsum. Acest prim pas e deseori imposibil de făcut fără întâlnirea cu oameni care să te ajute să distingi în propriul tău suflet care este propria ta esență și ce este însușit necritic de la alții. Altfel spus, primul pas înseamnă să începi să trăiești propria ta viața și nu pe cea pe care ți-o trasează alții (de cele mai multe ori cu bună credință). Odată ce primul pas a fost făcut drumul va fi, cel mai probabil, dureros. (să ne aducem aminte că eroul nostru leșină atunci când descoperă, cu ajutorul lui Narcis, primul lucru adevărat despre el însuși).
Renunță la falsitate! Nu mai pretinde că ești într-un anume fel doar pentru că ți-au fost inoculate idei pe care le crezi ale tale! Caută să descoperi care este chemarea ta pe această lume! Află care ți-este ținta și idealul tău propriu! Îndrăznește să gândești cu propria minte! Și dacă vei pleca pe această cale, te asigur că drumul va fi bolovănos și greu, eșecul te va pândi de prin toate cotloanele.
Deznădejdea rătăcirii prin beznă nu va ierta pe niciunul dintre cei care îndrăznesc să pornească pe acest drum. Busola? Iubirea de Dumnezeu și de oameni și speranța că poți lasă ceva de valoare în urma ta, în urma trecerii tale pe pământ. Un trai cu sufletul curat și cu convingerea că, dincolo de toate vremelniciile, există ceva mai mare și mai bun decât noi. Câtă vreme lumina divină nu s-a stins înlăuntrul tău, fii sigur că ești pe drumul cel bun.
Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda până departe de tot în sminteala sângeroasă, amețită a vieții, se poate năclăi în colb și în sânge, fără a deveni, totuși, mărunt și trivial, fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adânci fără ca lumina divină și puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. … știa bine că în această inimă nestatornică de artist și de seducător, sălășluia un belșug de lumină și de har divin.
Poți avea un destin creator, precum Gură-de-Aur, sau poți avea un profil de cărturar, care limpezește minți și suflete, precum Narcis. Sau poți fi în câteva alte miliarde de feluri, căci nu există opreliști și condiționări. Drumul către propria împlinire va fi însă presărat cu obstacole, dar și cu întâlniri cu oameni plini de har divin.
Nu vreau să adaug decât un singur lucru: Narcis și Gură-de-Aur este unul dintre cele mai frumoase răspunsuri la întrebarea din motto-ul acestui blog: De ce este nevoie de îndrăzneală pentru a gândi cu propria minte?
exoligu 